STENOGRAMA declaraţiilor Trump-Iohannis. Cu ce a rămas România, după vizita preşedintelui în SUA
Spread the love

Declaraţiile preşedinţilor Klaus Iohannis şi Donald Trump, de la începutul întâlnirii de la Casa Albă, au durat peste 30 de minute, timp în care liderul american a vorbit despre relaţia cu Rusia, China şi UE, dar a făcut referire şi la corupţia din România.

Oportunităţile de imagini, care de obicei se întind pe parcursul a câteva minute, au durat 33 de minute la întâlnirea Klaus Iohannis- Donald Trump, care a avut loc marţi, la Casa Albă.

Preşedintele american a fost întrebat când vine în România şi ce se întâmplă cu vizele pentru conaţionali, dar a evitat să dea un răspuns clar cu privire la această ultimă problemă. Ulterior, declaraţiile s-au axat mai mult pe relaţiile cu Rusia, China, Uniunea Europeană, Israel şi situaţia politică şi economică din SUA.

Preşedintele român şi apoi omologul său american au fost întrebaţi de un jurnalist român despre lupta împotriva corupţiei din România. Liderul de la Casa Albă a afirmat că va aborda subiectul cu preşedintele României, susţinând: “Există un număr de ţări cu adevărat extraordinare, precum România, dar au o problemă imensă a corupţiei. Şi am auzit că aţi înregistrat progrese uriaşe”.

Trump: Mi-ar plăcea să vin în România

Reporter: Veniţi în România, domnule preşedinte?
Trump: Mi-ar plăcea.
Reporter: Când?
D.Trump: Nu ştiu, este un lucru despre care vom discuta.
Reporter: Ce credeţi despre vize?
D.Trump: Ei bine, vă mulţumesc foarte mult tuturor. Este o onoare să fiu cu preşedintele României, care este foarte respectat şi face o treabă foarte bună. Şi am auzit că există un sezon politic în derulare în România, dar mi-aş imagina că vă veţi descurca foarte bine, întrucât sunteţi foarte talentaţi şi iubiţi oamenii. Avem o relaţie extraordinară cu România. Statele Unite şi România se înţeleg mai bine ca niciodată şi vreau să vă mulţumesc pentru acest lucru. Avem relaţii comerciale foarte intense, afaceri în desfăşurare, avem mult comerţ cu România şi poporul său talentat. Noi cumpărăm, ei cumpără. Şi avem mulţi români în Statele Unite. Sunt oameni extraordinari. Muncesc foarte mult şi au foarte mult succes. Câţi români sunt în Statele Unite, ştiţi? A calculat cineva?
Klaus Iohannis: Avem destul de mulţi români în SUA, da.
D.Trump: Cred că, de fapt, îi cunosc pe cei mai mulţi dintre ei.
K.Iohannis: (râsete) Oameni foarte buni.
D.Trump: Da, aşa este. Sunt oameni extraordinari.
K. Iohannis: Poate un sfert de milion sau ceva de genul acesta.
D.Trump: Da, sunt mulţi. Este un grup foarte mare. Dar ei, şi ei iubesc România, vă pot spune acest lucru. Nu au uitat niciodată România. Tind foarte mult să aibă această atitudine, iar acesta este un lucru bun. Ei bine, vreau să vă mulţumesc, domnule preşedinte, pentru că sunteţi aici. Este o mare onoare, vă mulţumesc foarte mult.
Klaus Iohannis: Vă mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte, este o mare plăcere să fiu aici.
D.Trump: Aţi vrea să spuneţi ceva?
K. Iohannis: Da, aş vrea, în acelaşi sens, că este extraordinar să fiu din nou aici cu dumneavoastră, domnule preşedinte, iar acum avem oportunitatea de a discuta despre parteneriatul nostru strategic foarte bun. Şi sub conducerea dv. puternică am progresat şi vom continua să facem acest lucru. Este foarte important pentru noi şi cred că suntem pe drumul cel bun şi vă mulţumesc pentru acest lucru.
D.Trump: Cred că suntem pe drumul cel bun. Se întâmplă foarte multe lucruri interesante în ţara dv, dar apreciem relaţiile comerciale. În scurt timp vom avea o întâlnire importantă. Vom avea o întâlnire privată şi voi avea o întâlnire în biroul Cabinetului cu numeroşi oficiali din ţara dv.
K. Iohannis: Da.
D.Trump: Şi abia aşteptăm acest lucru.
Da. Sunt câteva întrebări. John?

Trump vorbeşte despre disputele cu Fed despre rata dobânzilor

Reporter: Domnule preşedinte, ce fel de măsuri de urgenţă sau planuri analizează Casa Albă pentru evitarea unei scăderi economice? Am auzit că se discută despre reduceri ale taxelor salariale, despre anumite reduceri de impozite. Dumneavoastră aţi vorbit foarte mult despre reducerea dobânzilor de către Fed, despre măsuri de relaxare cantitativă. La ce vă gândiţi?
D.Trump: Ei bine, aş vrea să văd o reducere a ratei dobânzilor decisă de Fed deoarece acest lucru ar fi trebuit să se întâmple în urmă cu mult timp. Cred că sunt foarte tardivi, pentru că nu au făcut acest lucru mai devreme. Au crescut foarte rapid. Ştiţi, eu am fost destul de vocal în legătură cu acest lucru. De asemenea, au înăsprit şi măsurile cantitative, ceea ce este ridicol. Astfel, în pofida a ceea ce ştiţi, dacă vă uitaţi, bănuiesc că aţi numi-o o normalizare, dar, dacă vă uitaţi, economia noastră are o evoluţie fantastică, iar dacă vă uitaţi la Administraţia precedentă, ei nu plăteau dobânzi, nu aveau rate ale dobânzilor, aveau măsuri de relaxare, nu de înăsprire. Iar, sincer, este o mare diferenţă. Iar economia noastră este incredibilă. Situaţia locurilor de muncă, dacă vă uitaţi la piaţa muncii. Dar trebuie să fiţi proactivi şi chiar avem nevoie de o decizie a Fed de reducere a dobânzilor, deoarece dacă ne uităm la ce se întâmplă în Europa, Uniunea Europeană, spre exemplu, ei reduc dobânzile. Dacă vă uitaţi la Germania şi la ce fac ei şi la ce plătesc, ei adoptă de fapt măsuri în sens invers. Nu s-a mai văzut, nimeni nu a mai văzut acest lucru până acum, iar noi trebuie să ţinem pasul măcar până la acest nivel. Deci, în acest moment, noi plătim o rată a dobânzilor foarte mare şi nu urmăm tendinţele din lume. Iar în general vorbind, acest lucru este în regulă. Dar nu pot exista disparităţi atât de mari, deci analizăm posibilitatea unei scăderi a ratei dobânzilor.
Ne-ar ajuta foarte mult dacă Fed şi-ar face treaba şi ar reduce substanţial rata dobânzilor. Ei adoptă măsuri de înăsprire cantitativă. Foarte rău să facă acest lucru. Ar trebui să adopte măsuri de relaxare, nu de înăsprire. Sau, minimum, nu ar trebui să facă nimic despre asta, dar trebuie să reducă dobânzile.
Celălalt lucru este, după cum ştiţi, analizăm anumite reduceri de taxe. Dar eu analizez mereu acest lucru, reduceri de taxe. Acesta este unul dintre motivele pentru care avem o poziţie economică atât de puternică. În acest moment suntem ţara numărul 1 în lume din punct de vedere economic. Europa are numeroase probleme, Asia are numeroase probleme. Dacă ne uităm la China, are cea mai proastă situaţie din ultimii 27 de ani. Şi vor să semneze un acord cu noi, dar vă pot spune că nu sunt pregătit să realizez acest acord. Dacă nu intenţionează să facă un acord corect, eu nu sunt pregătit să avem un acord. Deci, nu ştiu, dar vă spun acest lucru. Ceva se va întâmpla. S-ar putea să fie curând, s-ar putea să fie un pic mai târziu, dar China vrea foarte mult acest acord.
Reporter: Ce fel de reduceri fiscale analizaţi? Am auzit despre o posibilă reducere a taxelor salariale şi de indexarea câştigurilor de pe pieţele de capital. Ce aţi accepta?
D.Trump: Ei, bine, ştiţi, am discutat mult despre această indexare, iar multor oameni le-ar plăcea indexarea şi poate fi făcută foarte simplu. Şi poate fi făcută direct de către mine. Deci analizăm acest lucru. După cum probabil aţi auzit, eu pot să o fac direct. Deci, vorbim despre indexare. Noi analizăm mereu situaţia taxelor câştigurilor de pe pieţele de capital şi taxele salariale. Analizăm acest lucru şi aş vrea să fac ceva în privinţa câştigurilor de capital. Discutăm despre acest lucru. Este un lucru extraordinar. Trece prin Congres.

Situaţia taxelor salariale reprezintă un lucru pe care îl analizăm, iar numeroşi oameni ar vrea să vadă acest lucru deoarece afectează activităţile de lucru, pe angajaţii din ţara noastră. Şi avem numeroşi angajaţi. Apropo, în acest moment, avem mai mulţi oameni care lucrează în prezent decât am avut vreodată în istoria ţării noastre. Avem aproape 160 de milioane de oameni care muncesc în prezent.

Cred că „recesiune” este un cuvânt care este inadecvat, deoarece este doar un cuvânt pe care anumiţi oameni, şi vreau să fiu politicos, anumiţi oameni şi presa încearcă să îl aducă în discuţie deoarece ar vrea să vadă o recesiune. Suntem foarte departe de o recesiune. De fapt, dacă Fed şi-ar face treaba, cred că am avea un flux uriaş de creştere economică. Un flux uriaş. Din punct de vedere psihologic, Fed este foarte important. De fapt, mai puţin, dar din punct de vedere psihologic, foarte important. Iar dacă Fed şi-ar face treaba, care în realitate este făcută foarte prost în ultimul an şi jumătate, aţi vedea o creştere economică aşa cum nu aţi mai văzut până acum. Iar acest lucru ar fi reducerea ratei dobânzilor şi, poate – dacă ne uităm la ceea ce face China, dacă ne uităm la ceea ce face Germania, dacă ne uităm la ceea ce fac multe ţări – alocarea unor fonduri, deoarece noi vrem să concurăm cu aceste ţări. Deci cred că noi de fapt suntem pe o direcţie care să ne ofere o creştere economică uriaşă dacă Fed şi-ar face treaba şi, ca să fiu sincer, este un mare „dacă”. Dar ar trebui, Fed ar trebui, Fed ar trebui să facă nişte reduceri. Iar eu aş spune că ei ar trebui să spună cel puţin o sută de puncte procentuale pe o anumită perioadă, nu într-un singur moment. Într-o perioadă.

Reporter: Domnule preşedinte, poate ţara să-şi permită reduceri fiscale când noi avem deja deficite curente de mii de miliarde de dolari?
D.Trump: Ei, bine, nu discut despre acest lucru, nu discut despre a face ceva în acest moment. Dar indexarea este un lucru pe care mulţi oameni îl plac de foarte mult timp. Şi este ceva care ar putea fi făcut foarte uşor. Şi mulţi oameni au discutat, au vorbit despre indexare de mulţi ani şi este ceva la care cu certitudine mă gândesc. Vă pot spune că majoritatea oamenilor de la Casa Albă, la nivelul la care se analizează acest lucru, ar vrea o indexare. Şi este ceva la care mă gândesc. Taxele salariale – mă gândesc la taxele salariale de foarte mult timp. Indiferent dacă facem acest lucru acum sau nu, nu va fi făcută din cauza recesiunii pentru că suntem – legitim, dacă am avea o reducere a dobânzilor de către Fed, dacă şi-ar face treaba adecvat, dacă ar face o reducere consistentă, deoarece cresc foarte rapid, aţi vedea o creştere economică aşa cum nu a mai fost vreodată în această ţară. Acum, dacă pornim de la alegeri, acea măreaţă zi de 8 noiembrie, dacă pornim de la acea zi de 9 noiembrie până în prezent, putem vorbi despre o creştere de aproape 60% a pieţelor de capital. Dacă vorbim despre cifrele şomajului, sunt cele mai scăzute din istorie la multe categorii şi, per total, aproape la cel mai scăzut nivel din istoria ţării noastre. Cred că a mai fost în 1969. Putem depăşi acel număr. Vreau să spun că ţara noastră are o evoluţie foarte bună.
Când am vorbit cu preşedintele, stăteam de vorbă şi el a spus: „Felicitări pentru succesul major al economiei dumneavoastră şi a ţării dumneavoastră”. Am apreciat acest lucru. Dar ţara noastră are o evoluţie foarte bună.

News Reporter

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *