Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a fost testat pozitiv cu noul coronavirus
Spread the love

Primarul municipiului Iași,  Mihai Chirica  este infectat cu coronavirus, a anunțat în această seară edilul, printr-un mesaj postat pe Facebook.

Acesta și-a făcut testul în cursul zilei de vineri după ce luni ar fi intrat în contact cu viceprimarul Vasile Harabagiu, confirmat la rândul său pozitiv, după ce s-a întors dintr-un pelerinaj desfășurat în Grecia,  a precizat pentru Stradatv.ro  purtătorul de cuvânt al Primăriei Iași.

“Fidel promisiunii făcute de a fi întotdeauna sincer cu dumneavoastră, concetățenii mei, vreau să vă anunț că am fost depistat pozitiv la testul pentru COVID-19. Am făcut acest test după ce am aflat că o parte dintre colegii de muncă din primărie au contractat noul coronavirus.

Vă anunț că m-am izolat , ma simt normal și că în următoarea perioadă voi urma schema de tratament recomandată de specialiști pentru a ține boala sub control. Imediat ce medicii vor considera că m-am vindecat, mă voi întoarce la muncă. Până atunci, îl desemnez pe domnul viceprimar Radu Botez pentru a prelua atribuțiile de primar cu care ma voi consulta permanent.

Este un moment foarte bun pentru a repeta îndemnurile de a fi responsabili și solidari în această perioadă atât de dificilă pentru toți.

News Reporter

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *