Închisoare pe viaţă pentru un american care a ucis trei studenţi musulmani

Spread the love

Un american a fost condamnat la închisoare pe viaţă în statul Carolina de Nord pentru uciderea a trei studenţi musulmani în februarie 2015, un caz ce a provocat o vie emoţie în Statele Unite şi în alte ţări, transmite AFP, potrivit agerpres.ro.

Craig Hicks, în vârstă de 50 de ani, a acceptat miercuri să pledeze vinovat după ce a obţinut garanţii că acuzarea va renunţa să ceară pedepsa cu moartea. Ca urmare, Hicks a primit detenţie pe viaţă.

În februarie 2015, Craig Hicks i-a împuşcat pe Deah Barakat, 23 de ani, pe soţia acestuia, Yusor Abu-Salha, 21 de ani, şi pe sora acesteia, Razan Abu-Salha, 19 ani, în centrul universitar Chapel Hill, din Carolina de Nord.

Ucigaşul a declarat în permanenţă că a fost vorba despre un conflict între vecini.

În şedinţa de miercuri a fost difuzată o înregistrare filmată de Dean Barakat înainte de a muri, în care Hicks apare sunând la uşa apartamentului cuplului pentru a le reproşa celor doi, pe nedrept, că şi-au lăsat maşina pe locul său parcare.

Familia victimelor a acuzat în mod constant că acesta a fost un pretext şi că Hicks era animat de ostilitate împotriva islamului.

Invocând mesajele antireligioase postate de Hicks pe reţelele sociale şi numeroasele sale incidente cu vecinii de culoare sau de origine străină, familia a cerut justiţiei să considere crimele drept motivate de ură şi discriminare. Autorităţile judiciare au refuzat să reţină acest motiv, care în ochii legii ar constitui o circumstanţă agravantă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *