Începe procesul primului youtuber din România, acuzat de incitare la ură și discriminare
Spread the love

Controversatul cântăreț de manele, Dani Mocanu, a fost trimis în judecată pentru un videoclip postat pe YouTube în care este acuzat că incită la ură împotriva femeilor, iar magistrații piteșteni au decis joi, 2 iulie, că procesul acestuia poate să înceapă, după ce au respins contestația privind legalitatea actului de sesizare a instanței, norează Gândul.ro

Surse judiciare au declarat în exclusivitate pentru Gândul.ro, că dosarul manelistului Dani Mocanu a fost analizat, joi, 2 iulie, în camera preliminară, iar decizia luată de instanță privind începerea procesului poate fi contestată în termen de trei zile.

Videoclipul înregistra peste 18 milioane de vizualizări şi a generat venituri de aproximativ 34.000 USD, ce au constat în drepturi de publicitate aferente videoclipului”, se arată într-un comunicat al Parchetului.
Potrivit legislației în vigoare, ”incitarea publicului, prin orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.”

Documentul care a dus la trimiterea în judecată a primului youtuber din România

Dani Mocanu a fost acuzat de săvârșirea infracțiunii de incitare la ură sau discriminare, în urma lansării unei melodii controversate. Procesul lui va însemna o premieră pentru Justiția din România.

Reamintim faptul că Asociația Centrul de Dezvoltare Curriculară și Studii de Gen: FILIA a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), reclamând melodia „Curwa” a manelistului Dani Mocanu, pe motiv de discriminare și instigare la violență.

În cele din urmă, reclamanții au cerut sancționarea lui Dani Mocanu și retragerea melodiei din spațiul public.

Reclamanții au motivat că respectiva piesă reprezintă „o discriminare pe criteriul sex și instigare la violență și are ca efect crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare și ofensatoare la adresa femeilor, cu atât mai mult cu cât mesajele transmise prin versurile și videoclipul melodiei Curwa sunt din partea unui artist cunoscut publicului larg, care legitimează astfel și încurajează atitudinile misogine”.

Melodia care a dus la cercetarea penală a cântărețului se numeşte „Curwa” şi are peste 20 milioane de vizualizări pe platforma YouTube. În urma scandalului, manelistul a precizat în dreptul videoclipului faptul că este „un pamflet”.

O altă melodie incitantă are peste 15 milioane de vizualizări pe YouTube. Cântecul ”Elveția” este un îndemn explicit către exploatarea femeilor

Pentru a înțelege contextul, în continuare vom reda câteva versuri ale melodiei cu pricina.

„Dacă vrei bani atunci fii un infractor legal, câştigă-ţi diploma de escroc sentimental, pune mâna pe una umblă-i la setări mişto unde un sărut să coste 2000 de euro, ai vrea un Porsche

Cayenne sau BMW Seria 7, fă-o pe ea să plece la muncă în străinătate, şi minte-o pe nebună că vrei să îi faci mare nuntă să vezi atunci poftă de muncă sută la sută”.

Din 5 septembrie 2014, ziua în care a fost creat canalul oficial de Youtube al lui Dani Mocanu, acesta a strâns 1.034.096.976 de vizualizări și 2,29 milioane de abonați.

News Reporter

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *