Cum a ajuns preşedintele Alianţei Tăticilor să fie acuzat de abuzuri sexuale
Spread the love

Acuzaţiile de abuz sexual formulate împotriva preşedintelui Asociaţiei T.A.T.A., Bogdan Drăghici, unul dintre cei mai aprigi apărători ai drepturilor taţilor din România, sunt investigate de către procurori de mai multe luni.

Acuzaţiile că Bogdan Drăgici ar fi abuzat sexual mai mulţi minori, printre care şi pe fiica sa, au fost făcute publice pentru prima dată în dosarul în care preşedintele T.A.T.A. se judecă cu fosta sa soţie. Drăghici a divorţat de fosta lui parteneră în acest an, la finalul unui proces care a durat aproape trei ani, judecătorii stabilind ca autoritatea părintească asupra copilului celor doi soţi să fie exercitată exclusiv de către mamă. Decizia pronunţată pe 2 iulie nu este definitivă, însă este executorie. La câteva săptămâni după pronunţarea divorţului, soţia lui Bogdan Drăghici a înaintat o cerere în instanţă prin care solicita emiterea unui ordin de protecţie. Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei, femeia solicita judecătorilor să îl oblige pe Drăghici să  reintegreze fetiţa pe care au împreună la domiciliul mamei, aşa cum a stabilit instanţa, şi să păstreze o distanţă minimă faţă de locuinţa acesteia, şcoala la care învaţă precum şi interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod cu copila. În motivarea cererii, fosta soţie a invocat atât sentinţa prin care i s-a stabilit custodia copilului, cât şi o expertiză psihiatrică medico-legală din care a reieşit că Drăghici ar reprezinta un pericol pentru minoră, pentru că ar exercita o formă de abuz emoţional, sub forma alienării parentale, ce ar fi avut drept consecinţă deteriorarea relaţiilor dintre mamă şi copil. ”Reclamanta a arătat că din raportul de expertiză medico-legală reiese faptul că situaţia a devenit de-a dreptul critică pentru securitatea şi stabilitatea emoţională a copilului. De asemenea, deşi pârâtul a fost notificat cu privire la intenţia mamei de a o prelua pe minoră, acesta nu a permis accesul în curte şi i-a transmis că nu o va lua pe minoră cu nicio hotărâre judecătorească. Totodată, reclamanta a arătat că are suspiciuni de abuz sexual din partea pârâtului cu privire la minoră”, se menţionează în hotărârea instanţei de fond care a judecat solicitarea privind emiterea ordinului de protecţie. În urma analizării probelor, judecătorii au constatat că din căsătoria lui Bogdan Drăghici cu Daniela-Helen, s-a născut o fetiţă. De la naştere copila a locuit împreună cu părinţii săi şi cele trei surori din căsătorii anterioare ale părinţilor cu alte persoane, până la deteriorarea relaţiilor dintre părinţi, în luna iunie 2016, când copilul a rămas în grija exclusivă a tatălui. În ultimii trei ani, fata, în prezent, în vârstă de 10 ani, a locuit cu tatăl, pentru o scurtă perioadă la începutul acestui interval locuind şi cu mama. ”Astfel cum reiese atât din afirmaţiile minorei cu ocazia ascultării în Camera de Consiliu, cât şi din probele administrate în procesul de divorţ, în prezent copilul locuieşte exclusiv cu tatăl, refuză orice contact cu mama sa şi susţine că este foarte supărată pe aceasta, aproape că o urăşte”, au menţionat judecătorii. Avocatul soţiei lui Bogdan Drăghici a solicitat judecătorilor admiterea cererii de emitere a ordinului de protecţie, precizând că în cauză există suspiciuni de abuz sexual împotriva minorei, ”având în vedere că fiica din prima căsătorie a pârâtului a arătat că tatăl său se băga în pat lângă aceasta, timp în care pătura se mişca, aceasta arătând şi modalitatea de mişcare a păturii, ulterior patul fiind ud lângă aceasta. Această cauză face şi obiectul unei cauze penale. De asemenea, o altă fată a fost victima abuzului sexual al pârâtului în perioada în care aceasta era minoră, fapt ce ridică suspiciuni cu privire la comportamentul pârâtului asupra minorei”. Apărătorul femeii a mai arătat că, datorită nivelului intelectual ridicat al lui Drăghici, violenţa în cazul de faţă nu se manifestă prin lovituri şi agresiune verbală, ci îmbracă alte forme. În replică, avocatul lui Bogdan Drăghici a solicitat respingerea cererii de emitere a ordinului de protecţie, apreciind că, deşi lucrurile prezentate sunt foarte grave, acestea nu au fost dovedite. ”Pârâtul arată că obiectivul reclamantei este acela de a distruge copilul, care de 3 ani, a încercat să impună copilului să facă doar ce doreşte ea. Având în vedere faptul că încă de la naştere el a fost cel care s-a ocupat de copil, a stat în concediu de creştere a copilului şi ulterior s-a ocupat de creşterea şi educarea acestuia, este normal ca minora să fie foarte ataşată de acesta. (…). Referitor la acuzaţiile de abuz sexual, precizează că acestea reprezintă o abjecţie din partea reclamantei, aceasta fiind principalul duşman al minorei”, se mai menţionează în hotărârea instanţei. Magistraţii Judecătoriei Sectorului 5 au respins cererea privind emiterea ordinului de protecţie motivând că emiterea unui ordin de protecţie nu este calea potrivită pentru reglementarea situaţiei minorei, singurul efect pe care l-ar putea avea fiind creşterea aversiunii acesteia faţă de mamă. ”La acest moment, instanţa apreciază că preluarea forţată a minorei de către mamă, fără o pregătire prealabilă, ar putea avea consecinţe imprevizibile asupra copilului”, au conchis judecătorii în hotărârea prin care au respins cererea de eliberare a unui ordin de protecţie. Decizia instanţei a fost contestată de fosta soţie a lui Drăghici, instanţa de control judiciar urmând a soluţiona calea de atac în luna septembrie, judecătorii refuzând acordarea unui termen mai rapid.

News Reporter

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *