Copiii obţin primele traume psihice chiar de acasă
Spread the love

„Izolarea copilului este făcută cu furie, ca o formă de respingere a acestuia, ceea ce-l poate trauma psihologic, cauzându-i dureri emoţionale comparabile cu durerea fizică“
O persoană care a avut parte de o copilărie nefericită nu va putea fi suficient de fericită şi echilibrată din punct de vedere emoţional nici la maturitate. Agresiunea din partea părinţilor lasă amprente asupra psihicului pe toată viaţa. Aşa spune ştiinţa, aşa arată şi experienţa.
Bătăile şi maltratările afectează grav psihicul copiilor, pe mulţi ani înainte, adeseori pe toată viaţa (vezi articolul precedent). Cercetătorii au fost surprinşi să constate că urmările abuzurilor fizice din copilărie sunt resimţite şi peste patru decenii. Indivizii adulţi care fuseseră bătuţi în copilărie (când aveau 7-11 ani), ajungând la vârsta de 50 de ani, demonstrează o sănătate fizică şi psihică mai slabă; ei suferă de depresie, de tulburări anxioase, de gânduri suicidale, au probleme cu angajarea în câmpul muncii. La fel de nocive pot fi şi agresiunile verbale, strigătele, tortura psihologică. În general, este utilizată următoarea clasificare a abuzurilor împotriva copiilor: abuz emoţional (psihologic); abuz fizic; abuz sexual; neglijarea. Între aceste forme de abuz există o interconectare: abuzul emoţional se regăseşte şi în cel fizic, iar abuzul sexual include abuzul emoţional şi pe cel fizic; această înlănţuire a abuzurilor duce la cumularea efectelor nocive şi sporeşte riscul de traumatizare a copilului. S-a constatat că şi abuzul asupra mamei gravide va cauza daune bebeluşului. În organismul mamei gravide abuzate şi stresate creşte nivelul cortizolului (un hormon secretat de glandele suprarenale), corespunzător va creşte nivelul acestuia şi în organismul embrionului. Cortizolul are proprietăţi neurotoxice şi poate afecta serios dezvoltarea creierului fătului; iată de ce, după naştere, copiii mamelor abuzate manifestă simptome ale traumei psihice: se sperie uşor, au coşmaruri, se simt stresaţi de sunetele puternice şi de luminile stridente, evită contactul fizic, nu-şi pot exprima emoţiile de bucurie. Aceleaşi efecte negative le suportă embrionii mamelor care sunt discriminate rasial şi hărţuite pe motive etnice sau confesionale. La ele se elimină mai mult cortizol, care afectează dezvoltarea biologică a fătului. Practic, fiind abuzată mama, fizic sau emoţional, este abuzat şi fătul, care resimte efectele fiziologice ale stresului. Abuzul emoţional Abuzul emoţional sau psihologic asupra copiilor (cel mai răspândit şi adeseori trecut cu vederea) trebuie menţionat în mod aparte, deoarece el are aceleaşi consecinţe negative ca şi abuzul fizic sau sexual. În unele cazuri, impactul agresiunii psihologice este chiar mai grav decât al celei fizice. Din lista agresiunilor psihologice fac parte: jignirile, sarcasmul, strigătele, care sunt extrem de răspândite şi neaşteptat de nocive pentru psihicul copiilor. Există un procentaj de copii foarte sensibili faţă de jigniri, care rămân afectaţi pe viaţă din cauza exploziilor emoţionale ale părinţilor. Simplul fapt că sunt martori ai certurilor între părinţi îi poate afecta psihologic pe copii şi le încetineşte considerabil dezvoltarea anumitor abilităţi sociale.  Până şi o procedură de corecţie aparent inofensivă, cum ar fi scoaterea copilului din cameră, pentru a fi lăsat de unul singur să „mediteze asupra faptei sale”, poate avea un impact negativ neaşteptat de puternic asupra lui. De regulă, izolarea copilului este făcută cu furie, ca o formă de respingere a acestuia, ceea ce-l poate trauma psihologic, cauzându-i dureri emoţionale comparabile cu durerea fizică; respectiv, şi consecinţe similare asupra psihicului. Abuzurile în copilărie, oricare ar fi natura lor, emoţionale, sexuale sau fizice, afectează şi sistemul hormonal. La indivizii abuzaţi va creşte nivelul de leptină (hormon responsabil de reglarea apetitului) şi irisină (responsabilă de metabolismul energetic), va scădea nivelul de adiponectină (responsabilă de reducerea inflamaţiei în organism) şi în consecinţă copiii vor suferi în viitor de disfuncţii metabolice, obezitate, diabet zaharat. Până şi dislexia – tulburare nervoasă constând în imposibilitatea de a citi corect un text – este mai frecvent întâlnită în rândul adulţilor care au fost abuzaţi în copilărie, mai ales fizic. O treime din toţi cei care suferă de dislexie au raportat că au avut parte de abuz fizic până la vârsta de 18 ani. Efectele însă se resimt mulţi ani mai târziu. Se pare că totuşi lucrurile pot fi mai grave decât atât. Neglijarea Se ştie că foarte dăunătoare şi traumatizantă este neglijarea copiilor de către părinţi (în ultimii ani neglijarea a început să fie considerată drept o formă de agresare non-violentă a copiilor). Dar nimeni nu şi-a închipuit cât de durabile pot fi aceste traume. În 2014, pe baza experimentelor cu şoarecii, s-a descoperit un lucru uluitor din punctul de vedere al ştiinţei genetice: stresul pe care puii îl capătă din cauza lipsei de atenţie e de aşa natură, încât le afectează expresia genică şi poate fi transmis şi celorlalte generaţii de şoareci. Altfel zis, un şoarece-mascul, care în primele săptămâni de viaţă a fost periodic lipsit de contactul cu mama, suferă un stres nervos şi fiziologic atât de puternic, încât efectele acestuia îi vor afecta până şi expresia unor forme de microARN. La maturitate, acest şoarece trădează semne de depresie, îi este dereglat metabolismul glucidic, dar, cel mai important, aceste dereglări, prin intermediul microARN-ului alterat, prezent în spermatozoizi, vor fi transmise urmaşilor. Şi nu doar urmaşilor direcţi (prima generaţie), ci şi nepoţilor (a doua generaţie). Acum urmează să se cerceteze dacă aceleaşi mecanisme epigenetice sunt valabile şi în cazul speciei umane, dacă şi noi moştenim stresul suportat de bunicii noştri (în perioada războiului, foametei, deportărilor etc.). Un lucru însă e cert: traumele din copilărie au un impact neaşteptat de mare asupra individului şi orice copil agresat în copilărie va suferi toată viaţa sa. Deoarece un creier de copil este foarte maleabil, traumele psihice modifică gradul de activare a neuronilor şi conexiunile între ei. Dacă un copil este mereu supus terorii, creierul său se va obişnui să funcţioneze în regim de alertă, va fi exagerat de sensibil la stimulii care pot genera stare de frică (devenind adulţi, ei vor avea dorinţa să consume droguri şi alcool pentru a se relaxa). Copiii abuzaţi fizic şi emoţional vor avea parte şi de migrene severe la maturitate. Încă se studiază geneza acestora.

Traume asupra dezvoltării creierului Traumele din copilărie au consecinţe şi asupra dezvoltării anatomice a creierului. Violenţa sexuală suportată la o vârstă fragedă (de 3-5 ani) reduce dimensiunile hipocampului din creier, iar pedepsele corporale severe, suportate chiar şi la vârsta adolescenţei (14-16 ani), reduc volumul materiei cenuşii în cortexul prefrontal. Drept urmare, scade nivelul IQ-ului, se dezvoltă înclinaţii spre un comportament agresiv şi chiar criminal. Cu alte cuvinte, copilul violentat şi abuzat va violenta şi va abuza la rândul său, inclusiv din cauza faptului că i-au fost cauzate dereglări serioase în fiziologia şi anatomia cerebrală. Este uluitor că reducerea materiei cenuşii e înregistrată până şi la copiii minori care au fost în repetate rânduri martori ai certurilor dintre părinţi. Deci chiar şi simplul fapt că sunt martori ai violenţei în familie, între părinţi, îi afectează grav pe copii, îi marchează aproape la fel de mult ca şi pe victima-ţintă a actului violent. În plan psihico-emoţional, ei devin anxioşi, hipersenzitivi la stres, visează coşmaruri, au probleme comportamentale la şcoală, sunt certăreţi în relaţiile cu propriii parteneri sentimentali. În plus, neglijarea şi sărăcia suportate în copilărie tot pot duce la subdezvoltarea hipocampului şi amygdalei. Oricare dintre aceste forme de stres suportate de copii (neglijarea, sărăcia, abuzul) alterează regiunile creierului responsabile pentru memorare şi învăţare, dăunează capacităţilor cognitive. Se impune precizarea că nu toţi copiii abuzaţi se vor comporta în egală măsură de maladiv, depresiv şi violent la maturitate. Gradul lor de agresivitate, de exemplu, va corela şi cu predispoziţia individuală pentru un comportament impulsiv şi antisocial. În particular, se vor manifesta mai violent copiii care au în organism un nivel scăzut al fermentului numit monoaminooxidaza A (MAOA), responsabil de anumite procese metabolice cu implicarea atât a adrenalinei şi noradrenalinei, cât şi a dopaminei şi serotoninei, asociate cu stările de dispoziţie şi cu comportamentul violent. Există şi alte aspecte legate de statutul genetic, neurologic şi hormonal distinct al indivizilor care amplifică sau neutralizează parţial impactul abuzurilor din copilărie. Totuşi, indiferent de particularităţile individuale ale organismului, indiferent de caracterul şi temperamentul dobândite prin naştere, bătaia, abuzul şi neglijarea vor avea consecinţe negative serioase şi pe termen lung asupra oricărui copil. Acel individ care va avea parte de o copilărie nefericită, nu va putea fi suficient de fericit şi echilibrat din punct de vedere emoţional nici la maturitate. Aşa spune ştiinţa, aşa arată şi experienţa.

News Reporter

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *