Treisprezece persoane şi-au pierdut viaţa şi două au fost rănite duminică în provincia Maluku de Nord din Indonezia, în urma inundaţiilor din estul arhipelagului, au declarat autorităţile din această ţară, informează Reuters, transmite Agerpres.
Agenţia naţională pentru gestionarea dezastrelor, BNPB, a precizat că inundaţiile, cauzate de precipitaţiile abundente căzute sâmbătă, au deteriorat grav şi 10 case în oraşul Ternate.
Citând prognozele care indică faptul că ploile abundente ar putea continua în următoarele zile, BNPB a avertizat localnicii să fie vigilenţi.
„Îndemnăm oamenii să rămână vigilenţi şi să urmeze indicaţiile autorităţilor cu privire la posibilele inundaţii ulterioare”, a declarat purtătorul de cuvânt al agenţiei, Abdul Muhari, într-un comunicat.
BNPB a precizat că a trimis o echipă pentru a ajuta la evacuarea victimelor. Agenţia specializată în operaţiuni de căutare şi salvare Basarnas a declarat, de asemenea, că eforturile de evacuare a victimelor, care au fost îngropate de alunecări de teren şi de resturi aduse de apele inundaţiilor, sunt în curs de desfăşurare.
În mai, viiturile şi alunecările de teren produse în provincia indoneziană Sumatra de Vest au ucis peste 60 de persoane.