Ministrul-şef din statul Gujarat, Bhupendra Patel, a declarat că este constituită o echipă specială de anchetă, de către guvernul statului.
Cel puţin 20 de persoane au murit după ce un incendiu a izbucnit la o sală de jocuri, în oraşul Rajkot din vestul Indiei, afirmă oficiali locali, citaţi de CNN.
Comisarul de Poliţie din Rajkot, Raju Bhargava, a declarat pentru ANI că incendiul este sub control şi că operaţiunile de salvare continuă.
”Încercăm să recuperăm cât mai multe trupuri. Până acum, circa 20 de trupuri au fost recuperate şi au fost trimise la spital pentru mai multe investigaţii”, a spus Bhargava.
Ministrul-şef din statul Gujarat, Bhupendra Patel, a declarat că este constituită o echipă specială de anchetă, de către guvernul statului.
Prim-ministrul indial Narendra Modi şi-a exprimat mâhnirea privind incidentul, într-o postare pe reţeaua X.
”Tragedia cu incendiul din Rajkot ne-a întristat pe toţi. În discuţia mea telefonică cu ministrul-şef din Bhupendrabhai Patel, el mi-a spus că sunt în desfăşurare acţiuni pentru a asigura toată asistenţa posibilă celor care au fost afectaţi”, a spus el.
300 de dispăruţi şi peste 1.000 de case înghiţite în urma alunecării de teren din Papua Noua Guinee, afirmă ONU
Echipele de salvare au scos trei trupuri din moloz în urma alunecării masive de teren din Papua Noua Guinee, a anunţat, duminică, ONU, avertizând că bilanţul morţilor va creşte, cel mai probabil, în urma dezastrului existând temeri că sute de persoane au decedat, potrivit Reuters.
Presa din ţara din Pacific, la nord de Australia, a anunţat că alunecarea de teren de vineri a îngropat peste 300 de persoane şi peste 1.100 de case când a făcut una cu pământul satul Kaokalam din provincia Enga, la circa 600 de kilometri nord-vest de capitala Port Moresby.
Peste şase sate au fost afectate de alunecarea de teren în regiunea Mulitaka a provinciei, a afirmat Departamentul de Afaceri Externe şi Comerţ din Australia.
Cele trei trupuri au fost recuperate dintr-o zonă unde au fost distruse 50-60 de case, în timp ce şase persoane, între care şi un copil, au fost scoase în viaţă de sub dărâmături, a afirmat, într-o declaraţie, biroul ONU din Papua Noua Guinee.
Acesta a afirmat că mulţi dintre cei îngropaţi trebuie să fie localizaţi, pe măsură ce eforturile de căutare-salvare continuă în regiunea muntoasă a ţării.
Gruparea umanitară CARE Australia a transmis, sâmbătă seară, că aproape 4.000 de persoane trăiau în zona afectată, însă numărul celor afectaţi este probabil mai mare, întrucât zona este ”un loc de refugiu pentru cei care fug din calea conflictelor” din regiunile învecinate.
Cel puţin 26 de bărbaţi au fost ucişi, în februarie, în provincia Enga, într-o ambuscadă, în timpul unor violenţe între triburi care l-au determinat pe prim-ministrul James Marape să dea armatei atribuţii de arestare.
Alunecarea de teren a lăsat un strat de moloz de până la opt metri grosime, blocând drumuri şi făcând dificile încercările de salvare, a arătat CARE. Singurul mod de a ajunge în zonă este cu elicopterele, a relatat Australian Broadcasting Corp.
Asociaţiile umanitare au afirmat că şi alte locuinţe s-ar putea afla în pericol dacă alunecarea de teren continuă în josul muntelui, întrucât terenul rămâne instabil.
Marape a afirmat că oficialii responsabili în caz de dezastre, Forţele de apărare şi Departamentul pentru lucrări şi autostrăzi acordă asistenţă în încercările de salvare şi recuperare.
Filmările postate pe reţelele sociale de localnici arată oameni care se caţără pe stânci, copaci scoşi din rădăcini şi mormane de noroi pentru a căuta supravieţuitori. În fundal se aud femei plângând.